se ridică în mijloc o limbă pe care scrie
fără nici un fel de om

cad ca să ridic din mine marginea de fruct
prin care se strecoară moartea
spre ochiul meu care te-a văzut și trăiește în tine

miroase a mână în care am mai fost
într-o zi trecută pe sub cei mai mici copaci
tulpina din sânge

se aud până departe sunete prin care
părul tău se transformă în tremurul
mirosului de pâine
din fiecare iarnă a disperarii

alunec pe nisipul care a trecut fără formă
prin bucuria buchetului de mare
pe care mi-l întinzi
ca să raspund ca un copil când în valul mărunt
ce se ridică fără să mai cuprindă toate insulele
îngropi un semn

cad fără să știu cum limba pe care nu o sap
se strecoară încet catre înghițitura
ultimului cuvânt
când cusută sub piele stă pănza dorinței de a muri
fără fructul care călăuzește marea minciună
a cântecului prin care scoți din carne
unul câte unul
copiii nenumărați ai regăsirii în gol

am curaj să rânjesc spre umbră când
mi-e atât de teamă
să nu otrăvesc cu zâmbetul clipele pe care le crezi
legate în jurul tău
cu un mijloc de om nescris

pașii sunt ascultați până la cerneala
care îi scrie
pe mine