Scuip saliva declarațiilor de amor
În schimbul țâșnitoarelor orașului;
El, orașul, nu mă strigă pe nume
Precum un îndrăgostit rătăcit în simțiri;
El mă are în nume;
Gălăgia orașului mi-e botez
Diurn, nocturn și consecvent.
Atingerea călduță a unor buze
E vulgară în comparație
Cu sărutul de benzină al Logan-urilor
Multicolore din parcarea
Prost amenajată din stația
De taxiuri fumegânde, cu dorințe
Nemișcate.
Dragostea necondiționată, liberă, benevolă
Pălește, adulmecând incestul meu
Cu Urba-Mamă.
Doar șoselele mă conduc drept
Spre Insula-Placentă
A nebuniei totale
Ce se consumă in fața
Unei case construite în 1902,
De vânzare doar locuitorilor
Orașului.
Șoapta cuminte exersată
La ambele urechi sătule
Ale mele
Rămâne mută
Când lăcrimez în aglomerația mediului
Exacerbat de urban.
Vreau praf,
Nu-mi ajung colecțiile tale de condimente
Atent selecționate din India,
Cadou la prima noastră aniversare.
Cerșesc gropi,
Și tu îmi dai doar gropițe
Impertinente în obraji secerați
De un aparat de ras profesionist.
Nu ești mare,
Nu mă pot pierde în tine.
Ai indicatoare exigente,
Dar nici un semafor cu timer.
Drumurile duc la tine
Doar când tramvaiul
Donat de nemți nu mai
Circulă din cauza reparațiilor
De pe strada Primăriei,
Fostă Mareșal Ion Antonescu.
Îți sunt ghid
Și e comic să călăuzesc
Un cunoscut cunoscător.
Te înșeli dacă vreodată
Ai sperat că ușa deschisă
Îți așteaptă pașii flămânzi:
Eu las ușa deschisă
Ca orașul să năvălească peste
Mine, când măturându-mi
Componentele de infrastructură
Occidentală,
Mor cu o poezie rutieră
ÃŽntre degetele de la picioarele
Ce se plimbă eutanasiate
Pe zebra de pe strada Raiului.