Din frunzele de toamnă ruginite
Aud bătăi de inimi obosite,
Îmi pare sufletul când plânge-n noapte,
Un clinchet de cleștar scăldat în șoapte.

Un val de larimi cade azi din cer
Peste trupul meu fierbinte și stingher,
Sub vorbe și priviri întrebătoare,
Scuip foc, venin și pulberi de sudoare.

Și iarăși etalez ura ce vi-o port
Cu ochii de gheață și un zâmbet mort.
Regret acum ce fac, totul e incert,
Prieteni, m-ați trădat și nu pot să vă iert!

Sub marea de stele singură iar sunt.
Tăcere. Amintiri. În lacrimi mă scufund.
Și tristă ca toamna astăzi am rămas
Și plâng. Și râd. Și totul e surâs.

Prin șuierat de vânt zboară frunze moarte,
Iz de trandafir îmbătator prin noapte.
Și toamna plânge cuvinte neînțelese,
Dar eu ascult tăcută sub lacrimile-i dese...