Să trăiesc într-o corabie scufundată,
Răsturnată pe-o rână în fundul mării,
Acolo unde și-a făcut cuibul uitarea
Și apa răspunde în valuri chemării.
În țevile tunurilor roase de vreme,
În cala unei corăbii fantomă
Să mă-nchid și plutind neghidată de semne
Să simt în plămâni sărata aromă.


Pierdută de toți și fugindă de mine
Să dorm un somn al uitării
Cufundată-n nimic, în adâncuri străine,
În noaptea-acvatică-a mării.


Un crab cu un clește m-apucă de os,
O sepie-și toarnă cerneala otravă,
Eu dorm în cabina cea ma de jos
– O epavă într-o epavă –