nordul nu mai există. viața mea e acest trup de animal boreal
ca o auroră răsfrântă în memoria pământului.
îmi prelungesc uneori mâna până la descompunere
să pot atinge embrionul luminii.
în această iluzie îmi rotunjesc un iglu
unde să îmi adorm sângele până la sfârșit

eu și timpul nu avem aceleași puncte cardinale.
el îmi descoperă alt meridian. eu
îi acopăr memoria cu inima.
încercăm să ne atingem între sinusoide.
mie îmi scapă mereu printre vieți amintirile.

au devenit nordul altei nașteri