Moto:

DE NEÃŽNLOCUIT -
cimitirele pline
cu-astfel de oameni




Coif de războinic –
firele de iarbă
pe urma glonțului



Pruni în cimitir –
ÃŽnvierea de apoi
a și început



Cruci dalbe de brad.
fluturii fac dragoste
fără sfială



Răstignită pe cer,
deasupra norilor
o ciocârlie



Poarta cerului –
ciocârlia stă la sfat
cu serafimii



Mâini în rugă
înaintea furtunii
firele de iarbă



Meșterul de cruci...
Cine o să-i cioplească
piatra de mormânt?



Bătrânul meșter
scriind pe-o cruce nouă
propriu-i epitaf



Dangăt de clopot:
va mai spori cu un prun
livada din deal



Leagăn și cruce –
pădurea se oferă
amândurora



Din pomul vieții
ieșind pe bandă rulantă
coșciugele



Bătrâni pe prispă –
mlădițele năpădesc
sicriul din pod



La loc de cinste
peste gropile goale
cruci de marmură



La parastas
vorbesc toți deodată...
Nimic despre mort



Vechiul cimitir...
Ploaia spală-n mare zor
noul epitaf



ÃŽn tactul ploii,
identitate postumă
spulberată



Jos sub lespede
mai albe ca marmura
osemintele



Șoapte printre cruci...
boarea serii numărând
firele de iarbă



Focuri în noapte –
flăcările Iadului
luminează cerul



Peste genune
suflete răscumpărate
părăsind Iadul



Pământ de oase...
orbitoare lumină-n
puterea nopții



O stea părăsind
în grabă firmamentul...
A cui e oare?



În crucea nopții
în icoana din altar
Luna-n odăjdii



Sub lampa Lunii
un pribeag deslușește
numele pe cruci



Aripi întinse
ca pentru rugă –
zborul de Apoi


Aidoma frunzei
curând îmi vor lua zborul
spre Nicăierea



Mâini cucernice
întinse-a rugăciune –
copacii, toamna



ÃŽngropat de viu
sub lespedea opacă
a propriului trup



Poame uscate
pe deasupra crucilor –
pomeni pentru ciori



Autodafe:
esența sufletului
sărând cenușa



Câine de pripas...
printre cruci răsturnate
urlă Crivățul



Scara-n osuar –
tigvele adversarilor
față în față



Un imens nimic
acoperă orașul:
fumul crematoriului



Încă un mormânt...
Ploaia de bulgări
și bocetele



La despărțire,
cot la cot cu groparii
lucrează ploaia



Blânde duminici...
Se lucrează-n cimitir
ca-n orice zi



La crematoriu
printre cioburi și fiare vechi
sora-soarelui



Mormântul proaspăt,
dar florile din cununi
deja veștede



Piatră funerară...
iarba o năpădește
din toate părțile



ÃŽn miezul verii
țărâna despicată
până la sicrie



Printre pruni și cruci
respirând tot aerul
o sperietoare



Ziua morților...
Singur vântul, măturând
ziarele vechi



Alai funebru...
Între două dangăte,
câtă tăcere!



ÃŽnspre cimitir...
bastonul unui orb
pipăind pietrele