Ninge cu frunze
peste Marea Moartă,
să fiu al dracu' de mă prind
ce-nseamnă aia soartă!

Femei cu rânjetul subțire
își poartă pescăruși murind,
se-aud în zare corbii croncănind,
eu nu-nțeleg și nu mă prind.

Oricât aș vrea, nu pot să ințeleg
cum, când te uiți la mine, m-apucă inserarea,
ce dracu-nseamnă dragostea, cum stăm cu depărtarea...
să mor dacă-nțeleg ce vrea să zică marea!

Mă prind cu pescărușii într-o horă,
deasupra se-aud croncănind doi corbi,
cad printre noi femei din oră-n oră
și noi călcăm pe ele ca doi orbi.

Și tot mă chinui de o viață-ncoace
să inteleg ce vrei și cum vrea marea
să se ridice și să cheme înserarea,
și ea, cu un sărut de "noapte bună",
să îți amâne cu un infinit plecarea...
Să mor de înțeleg
ce vrea să-mi zică marea!