Adio, șoaptă dulce…

Nu o credeam în stare
Să piară în uitare,
Din cer s-a dus pe mare
Și s-a pierdut în zare.

Vâslind am căutat-o,
Cu dor eu am strigat-o,
Cu foc eu am iubit-o
Și nu am părăsit-o.

Dar ea, ființă crudă,
A vrut să se ascundă
Și-n mare să pătrundă,
Dar marea e profundă.

A dus-o peste margini
Când eu scriam în pagini:
“-Adio prin imagini
Din lumea fără margini!”

“-Adio! Realitatea
Mi-a îngropat cetatea,
Și unde-a fost dreptatea
A mai rămas doar moartea.”

Așa o șoaptă dulce,
Pe drumul care duce
La soarta fără cruce,
Mi-a plâns în sânul dulce.