…și visul de n-ar fi o profanare umilă a realității
totul nemișcat
doar tu gîndești cu frică la forma schimbătoare a oului
grea despărțirea de lucrurile oarbe un ritual al pocăinței
și tu ești sînge tu ești îndoială tu ești nimic…
pierderea ființei într-o altă materie dureroasă,strînsă haotic
în jurul buricului. o încordare divină între coarnele melcului
în afara acestui poem e doar umilința trupului și nebunia
- o încăpere în care intri și cineva te prinde brusc de mîini
și te duce în fața oglinzii nu judeca lucrurile după ceea ce nu
pot face, ele sunt oarbe și așteaptă să le supui
e frig lacrimile lasă urme prelungi de ceară
din eroare cumpăna fîntînii dezgroapă luna din ape
va veni creatorul și va cere șapte zile
pentru desfacerea lumii, spui tu
doar credința poate ține oameni și măști laolaltă, spun eu.
Cuvîntul are în el înțelepciunea greșelii.

ești un spirit necunoscut urăști fenomenele concrete
îți pipăi trupul și el se ascunde sub degete ca scrierea orbilor
abia cu a doua naștere te apropii de ceea ce ar trebui să fi…