se simt cârligele care au tras după lupte
oameni (scria pentru tractare pentru sedimente schiloade
sunați de mai multe ori fără tropăit
se-aude rar în beznă) am în mine o groază
de obiecte care dorm cu spinările potrivite pe blana
unor animale din plastic
prin nepătrunse și zemoase conștiințe ce izbesc cu dalta
repară drumurile mulse de drumeți în mâini prea
mari

de cârligul acesta ești legat și dus
te lovești
fachirul trăgand după el mai mult decât coloana vertebrală
a lucrurilor
și pielea lungită acoperind chilugul craniu
al arhitectului pe vine

drum ca o funie înaintea grumazului
cine poate să se opintească mai mult
decât cel care se prinde cu mâinile de lume

spasm traumă funest colb și toată râia
care cade
și mătreața visătoare și molecula-ciozvârtă

nu se află nici un animal sub lucruri
doar ele cuvântă după ce înghit
cantități variabile de trinitrotoluen și urină
ceara care le cade din urechea bătută în cap
se lipește unghiul de fugă în pivnița trecutului
devine atroce

această luptă a celui care calcă și trage e de neobservat
nici măcar pe cruce nu l-am putea țintui
ar râde până când ar putrezi tot fierul în el
tot sacrificiul în noi s-ar dezlâna
într-o farfurie prea plată
a hranei bocitoare

acela care plânge după lucruri cu țeasta ghemuită în
muchia animei va tăia cale printre ele
cu reverul sângelui va iriga neștiința lor
concavă și mașina care macină până la bob morfina
care trece prin noi și cărăuși și fachiri până când ard balamalele
și țiuitul adânc al renunțării crește
avalanșa multiplă
și morbul

împăcarea nu vine decât în căderea obiectelor
prin noi
o sferă absurdă se rotește acolo unde
golul nu mai e decât un vortex
al acestor cohorte pe care le vedem și care
nu sunt