găsesc o cruce în ovalul fără ieșire al mîinii
simt mișcîndu-mi-se osul un fel de a fi al liniei
împrejur pasărea vede întunericul și se teme de el
a fost adus un manechin în locul celui ce trebuia să moară
( cînd moare manechinul cade vreo stea? )
umblu pe străzi
tîrăsc după mine taraful ca pe un bandaj desfăcut
hainele au început să-mi semene cu niște hărți
pe care desenez odiseele cărnii ale singurătății

da
uneori mă gîndesc la moarte
și ea îmi pare ca și cum aș trece rîul
sărind pe burțile înecaților
ca dintr-o barcă în alta

o piesă în care fiecare
își arde masca
și joacă ascuns în fumul ei