mâini prăfuite de nisip sclipitor
molatec se mișcă
se apropie ușor
dărâmă bariera negrului fum
brațele se deschid
de ele aș vrea să mă prind

glasul distorsionat și grav
pe pereții umezi
se târăște bolnav
ajunge la mine cu greu

negrul devine întunecat
pustiu
nici nu mai pot să scriu
noroiul acoperă pleoapele moi
pipăi stângace o carapace
nu o recunosc
nu e a mea
dar nici a altcuiva

nu e moartea
nu asta încerc să descriu
ci viața
așa ....
cum am început s-o știu

mâine vă mai spun
mai multe...