de cele mai multe ori cuvintele ni se iau de mână
nopțile se înșiră cuminți la coada viselor cu zilele
așteptând parcă flămânde încă o șoaptă încă un gând

vii atunci cu fiecare silabă și îmi mângâi sărutul
îți sorb ochiul drept cu nesaț știu ritmul tâmplelor
plutim numai noi printre statui de oameni zâmbind
deschide ochiul în inima mea fă lumină îmi zici
mă obișnuiesc a-i spune sângelui tău acasă
și-ncep fremătînd a-ți curge prin vene

abia aștept să mai plămădim o tartă de cer
și-atunci dănțui-vom a sărbătoare