M-am oprit nițel cu sufletul pe la tampla ta...
o văzusem de mult
și voiam să-i fiu aproape...
mă furase din mine, mă ducea tot mai departe

M-a apropiat, de mâna ta, de ochiul tău...
mi-ai fost prezentată ca o alinare în mii de brațe...
toate să mă strângă,
și eu să-mi ghemuiesc tâmpla
lângă sufletul tău;

să întind două mâini ca niște crengi,
să las frunzele să cadă pe urechea ta...
să-ți foșnească în amintire sângele lor...