orașul

liniile astea duc spre cea mai mică dereglare organică
mirosul ca o pudoare a intersecțiilor inversate
răcoarea semafoarelor ce se rotesc precum
floarea soarelui și notația egală a domnului balzac
pe scara elicoidală și caninul feroce al movilelor singure
baloții clădirilor răsfoind în taină propriile proiecte

se zărește de sus tot orașul
construit sub noi

într-o noapte le corbusier a visat o femeie

arhitectul e din mai multe bucăți
și din gemete fragile precum sticla care pocnește între
stâlpii de oțel
și holurile lungi secționate între dinți și creierul întins
urbanistic
iar mobila trupului e atât de comodă

într-o noapte le corbusier a visat o femeie

trupul ei

(erai dreaptă până când nu te-ai mai văzut
și doamne cât te prindea de bine rochia ca o cupolă
coloanele picioarelor intuite
sub nava liniștită a trupului
arcadele complicate trecând prin toate străzile
parcă întreg orașul era sub febra ta
prins în mirosul proastăt de ciment și nisip
în fierul beton al mâinilor tale întinse
precum brațele macaralelor care te clădeau

am urcat prin tine până când m-au lăsat picioarele
și sufletul
vrăjit de măruntaie de zidurile mate
spațiul
și nu era nimeni
erai goală

uneori cred că încă mai urc
dar nu
sunt sigur că în câtva timp
am ajuns sus
am urcat până când am văzut cerul
deasupra
iar de-acolo m-am aruncat în gol
în construcții)

de ce plecând de la tine nu ai reconstrui tot
până și basca lui dali aruncată într-un colț
poate fi o altă clădire
până și ficatul meu sau inima privite îndelung
și din diverse perspective pure
ar putea fi brasilia