Înflorea scorușu-n vale,
Mama-i dusă peste crâng.
De la tata-i multă jale.
Nu mai este,-i sub pământ.

Un căprar aduse vestea
Ca un trăsnet peste toți,
Că azi tata nu mai este;
Se-odihnește printre morți.

O zapiscă îi sosise
Ca să dea iscălitură
Că nu poate să-l aducă;
Îl îngroapă-n bătătură.

Ne-a privit puțin retrasă
Și a prins țidula-n mână.
Dacă nu mai e Dumitru,
Plec cu Dumnezeu de mână.

Faceți ce voiți mai bine;
Nu mă pot opune azi.
Gloata-i mică lângă mine.
Să mă bat cu munți, cu brazi?

Pe-un obraz de fragă coaptă
Îl brazdase în trei lacrimi
Și ne-a spus ceva în șoaptă:
Nu-i iertat omul de patimi.

Au trecut mulți ani în lume,
Vremea s-a schimbat; îi alta.
Pe-o icoană a scris un nume;
Vreo trei slove pentru tata.

Se așează la fereastră
Cu obrazu-i rubiniu.
E frumoasă ca o glastră,
Dar sufletul îi e pustiu.