Și iată-mă...
Am renăscut dintr-o scoică
Rătăcită atât timp în mare...
Mintea mea este învăluită-n ceață...
Ochii-mi sunt goi... nu oglindesc nimic...
Cine sunt eu? De unde am venit?
În urma mea, pe plajă,
Rămân doar urmele unor pași
Umbriți de singurătate...
De tristețe... și de un glas
Ascuns al tăcerii...
În depărtare, linia orizontului
Pare că întâlnește apusul sângeriu...
Mă chinuiesc să merg,
De ce-mi pierd echilibrul?
Până și cea mai fină adiere
Pare să mă doboare...
Așa că renunț să merg mai departe...
Mă așez jos...
Și aștept să văd curcubeul de noapte...