Îmi întind mîinile pămîntii
Spre capacul de beton invăluit cu muguri
Și simt printre lacrimi gustul betonului armat
Aici m-au aruncat brațele murdare de pămînt
Îmi aduc aminte că stăteam printre ramuri
Fără sens, fără o stea în orizont

Îmi lipsești iubirea mea cu ochi marini
Dar sunt fericit fiindcă am fost ca tine
Iar tu vei ajunge la fel ca mine în ziua cu ploaie gri
O clipă de aș uita al tău chip efemer
O eternitate ar trece și mi-ar fi frică să nu te uit

Acum numai pot să stau închis în plumb
Sicriul îl simt un mănunchi de lanțuri
Lovesc cu palma vidul și se aud murmure
Încerc să mă ridic dar sunt legat de beznă
Încerc să dorm dar mă trezesc amintirile

Moartea mi se părea un somn aevea
Acum o simt ca pe o groapă fără sens
Crucea prăfuită aruncă umbre pe mormînt
Oamenii trec pe lîngă mine nepăsători și reci
Doar tu mai vii, uneori, în zilele cu nori
Te simt că imi atingi privirea
Cu flori mari de amintiri brodate în timp