sunt exilată aici,
pe o insulă pustie,
fără a mai avea vreo legătură
cu exteriorul...
totuși, nu știu exact
dacă e o binefacere
sau o pedeapsă;
să fii pe o insulă pustie,
fără vreo urmă de civilizație,
ar putea fi definiția fericirii...
am scăpat de insistența telefonului,
de vacarmul străzii,
de mâncărurile fast food
și am ajuns direct în paradis:
pomi, fructe, flori
și valuri înspumate
a căror foșnet mă învăluie...
totuși, nu sunt fericită,
sunt singură
și-ncepe să-mi lipsească
viața mea de zi cu zi,
cu bune și rele
și mai ales
iubirea ta
și visele
pe care ni le făceam împreună...
știi ce?
lasă totul
și vino pe insula mea!