înainte de a pleca spre nimicurile de mâine
îmi dau seama
sunt o femeie care închide toate drumurile
le împrejmuiește cu sârmă ghimpată
în dreapta și în stânga
doar creștete de copii umbriți

în urmă a fost un bărbat apoi altul
înainte sunt două mâini atât de înalte
încât aș merge cu ochii spre ele de teamă
să nu clintesc secunda întâlnirii

plouă fără oprire din palmele acelea
plouă de parcă pe alt drum ar lipsi cerul
copiii adună apa în ochi
miroase greu a pământ blestemat
ei nu simt

îl ascult pe Luca vorbind muribunzilor
despre viața de apoi
și nu înțeleg de ce mersul meu este dincolo
în timp ce mâinile îmi rămân agățate
de mâinile înalte ale bărbatului invizibil