Mi-e dor să tac cu tine-noaptea verilor gonite
Mi-e gândul vânt pribeag ce fură-n nouri luna
Cătând în cordul vechi trofeul fostelor iubite
Cu colb de stele am așezat pe fruntea ta cununa.

Mi-e visul calul iute ce-și roade-n iesle hamul
S-alerg cu tine-n zarea ce udă-n ploi privirea,
Dorind s-ascund prin vama vieții râul, ramul
Ca-n steaua serii noastre să crească nemurirea.

Însă e clipa arsă-n iris și plânge plumb în gene
În somnul greu o cruce îmi lasă-n spate dealul
Și toropit în reveria neagră de-a neființei lene,
Aș vrea în marea moartă să mă ascundă valul.