nu mă întreba
din aerul ud curg semințe de liniște
în pântec îmi rodește neputința de a fi

dumnezeu a uitat să meargă prin somnul meu
te-a adus în târziu
cu brațele răsucite de frig
să îmi spui despre viața suspendată a mamei

nu mă aștepta
dimineața sunt învinsă de ecou
am întâlnit deja vocea ta fără contur
în oglinda unde întineresc așa cu septembrie în nume

dacă respir mai adânc îmi vei atinge nașterea

nu mă reflecta
din ochii tăi cresc lumini pe o spirală imaginară
îmi urcă prin cord sistolic și se zbat în stelele murind

timpul în care mă pierd este o auroră întoarsă de vânt
întâlnește mai întâi echinocțiul după aceea solstițiul
și în cele din urmă
irisul fluid al născătorului de aer