marea
sapă-n adâncuri
amforă
să pună cenușa
buzelor nerăbdătoare
de blagoslovirea sărutului
dimineților fierbinți.

poetul
sapă-n adâncul inimii
amforă
sa pună sămânța
cuvântului slobod,
ca țipătul păsării
ce-și cheamă perechea.

marea în noi,
se înalță, coboară,
apoi sapă
amforă
să pună cenușa
pieptănătoarelor din fata oglinzii
pătate de blamul singurătății.


poetul cu noi pe drumuri mergând,
sapă-n adâncul tălmăcirii
amforă
să pună cenușa
clipei de astăzi-pasăre fenix,
suflarea ei piatră de temelie este
absidei cunoașterii.