Luna s-a culcat pe patul ei de puf moale și rece
Stelele strălucesc în albastrul inocent al văzduhului
Iubirea plânge chinuită,înlănțuită,mistuită în adierea dulce a suspinelor inimii...
Trist, petalele pleoapelor se deschid ușor...
Nu vor să tulbure și mai mult zgomotul asurzitor al bătăi-lor inimii!
........................................
Frunzele cad,ploaia ne bate la geam,
Tremură neștiut de dor sufletul,
Albastrul genelor deschide privirea spre zenit,
Fulgerele stau să se dezlănțuie
.........................................
O rază de lumină apare...se ivesc iar zorile!
Nu mai strălucesc stelele,
Nici cerul nu mai plânge,
Norii au aprins culori fosforescente...
Însă tu ești departe: cu gândul,cu trupul,cu sufletul...
Oare ai să vii?