agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-19 | [This text should be read in romana] | Submited by error
Albastru sunt, în ferma cenușie,
Și, pentru asta, bun de abator. În cușcă de metal ținut, vai mie, Nu-s împăcat că trebuie să mor. M-aș jupui de viu, să scap de-această Noblețe grea. Aș năpârli pe loc. Dar albăstriul meu, ca o năpastă Triumfă-n blana mea fără noroc. Năpraznic urlu și mă iau la trântă Cu cerul, trâmbițând spre stele reci, Ca să implor ori libertatea sfântă, Ori blana năpârlită-n veci de veci. Un domn străin, cum vin pe-aici tot anul, M-a imprimat cum urlu. Ce nebun! Dar cum ar mai urla și el, sărmanul, Numai o clipă-n locul meu de-l pun. Mă zvârcolesc și sar bezmetic, însă Nu-i chip să scap și nici să crăp de tot. Dachau-l meu natal, cu plasa strânsă Mă ține sclav, să evadez nu pot. Doar când deschisă ușa mi-o uitară, După un prânz cu pește împuțit, Fără să vreau m-am repezit afară Și-n hău stelar deodată m-am trezit. Călăuzit de vii oglinzi lunare, Am înțeles, în zborul meu stingher Că cerul nu-i și el o cușcă mare, Cum îl vedeam din cușca mea de fier. Eram eu însumi, flecărind sub astre Cu pomii legănați de-un vis polar. Zăpada lor, cu irizări albastre Nu cunoștea cumplitul meu coșmar. Dar singur și-ntristat mi-am plâns de milă Înțelegând, de viscole bătut, Că libertatea asta-i prea fragilă Atunci când în robie te-ai născut. Mereu captiv, am înțeles cu groază Că după fermă plâng și c-o iubesc, Că-n cușcă, sub a gratiilor pază, Mi-i patria- ținutul meu ceresc! Întors astfel la lumea cenușie, În cușca mea, învins și resemnat, Strivit de mult prea grea vinovăție, Eu, dragostea în ură mi-am schimbat. Dar mari prefaceri se petrec la cârmă, Și-aici la fermă! Căci dacă-ntr-un sac Ne sugrumau cânva, azi doar c-o sârmă Electrică- ne vin urgent de hac. Duios, lapona mea cu două fețe Mă mângâie pe cap, pe gât, pe stern... Ce mână moale! Doamne, ce blândețe! Da-n ochii ei de înger, ce infern! Mă va salva de boli și, din tot locul, Mereu de hrană îmi va face rost, Dar într-o zi, când va veni sorocul... Trădarea e în fișa ei de post. C-o sârmă îmi va arde-atunci ficații Și va scânci, cu vagi păreri de rău: "Fiți mai umani cu noi, salariații, Și angajați, la fermă, și-un călău!" Ca bunii mei m-aș vrea, fără prihană, Dar m-am născut captiv, în vremuri noi, Și-s devotat acelui ce-mi dă hrană, Mă mângâie și mă ucide-apoi. (1967, Rostov-pe-Don)
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy