n-am știut niciodată să rostesc pe de-a-ntregul
toate cuvintele potrivite pentru o dragoste mare
sunetul care să-mi apropie de buze cu patimă
sufletul tău hoinar între lumi

șarpe fugărit de lumină în adâncul pietrelor
nu știam să mă rog puteam numai să șuier
pe un ritm prea înalt ca să te poată chema

de tine mi se face dor mai ales noaptea
atunci când privesc focul până la capăt
scânteile ca niște iscoade ale iadului
jucându-se printre liniile palmelor mele

dacă închid ochii îți pot simți degetele
cum mi se afundă în umeri semințe
ale viului în putregaiul acesta de semne
ce mă ascunde astăzi de oameni