mi s-au tăiat picioarele

împingeam cu ele în mine până când
am simțit dintr-o parte a tălpilor o presiune mergând
încovoiată
spre creier mi-am zis
asta-i viața care încă pulsează în mine

tu mergi pempantă cu o prudență perfectă
și penajul se lipea de sinele meu contradictoriu
pavoazat cu ah și oh
discret dar felin e pasul tău

i’m not the perfect victim

doar simplu conductor spre nicăieri în harnașamentul ăsta
o trecere fără fanfare confeti femei cu pălării
dincolo de râu cântau pe estrada parcului
se vedeau prin gardul viu printre baloane colorate
ce fericite trebuie să fie
instrumentele de suflat

apoi torsul

de cele mai multe ori inutil
în clipele când mă credeam centaur priveam părul
și-mi aminteam de zborul tău
imprimat ca un fluture
între mameloane

la urmă capul

leonin cu mistere în cutele frunții
cel mai parabolizat și trist edificiu din cele lăsate de secole
prin câte-o vale sau munte al lumii

tu îl mângâiai cu același zâmbet la colțul unei guri
din care mușcă tot felul de cuvinte perfide
parcă te văd și-acum
cum priveai tava mânjită de sânge și capul
cu ochii ficși la fel de ficși
ca rictusul tău sexy

înfiorată ai închis ochii ai tras tot aerul în
plămâni
și-ai spus
îhmmm
atât de frumos
ca-n american beauty