agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-06-19 | [This text should be read in romana] | Submited by Adria Martin
Despre talentul pictorului si al poetului
Dupa parerea mea, talentul pentru Artele lor consta intr-o fericita imbinare a organelor creierului, in alcatuirea potrivita a fiecaruia din ele, precum si in calitatea sangelui, care incepe sa fiarba in timpul lucrului in asa fel incat da tot ce trebuie organelor ce slujesc imaginatia. Intr-adevar, lancezeala si vlaguiala ce urmeaza dupa o indelunga incordare a mintii, arata limpede ca munca de imaginatie cere o mare risipa de forta a trupului. Eu imi inchipui ca sangele celui ce compune trebuie sa se infierbante; deoarece Pictorii si Poetii nu pot sa creeze cu sange rece: se stie bine ca, atunci cand produc idei, sunt cuprinsi de un fel de inflacarare. Aristotel vorbeste chiar despre un poet care nu scria niciodata mai bine decat atunci cad furia poetica ajungea la frenezie. Tasso n-a dat nastere acelor minunate tablouri pe care le-a facut zugravind pe Arminda si Clorinda decat datorita unor porniri vecine cu nebunia adevarata, la care a ajus la sfarsitul vietii. Apollo isi are si el lectia lui, ca si Bachus. Credeti oare, spune Cicero, ca Pacuvius a compus cu sange rece? Asa ceva nu se poate. Trebuie sa fii cuprins de un soi de furie ca sa scrii versuri frumoase. Insa chiar si cea mai fericita fierbere a sangelui nu va produce decat himere ciudate intr-un creier alcatuit din organe proaste sau prost puse, care nu sunt asadar in stare sa-i infatiseze Poetului natura asa cum se infatiseaza ea celorlalti oameni. Copiile pe care le face dupa natura nu sunt asemanatoare, deoarece oglinda lui nu este, ca sa zic asa, credincioasa. Uneori se taraste, alteori se inalta pana la nori, si nu se afla unde trebuie decat cateva clipe, deoarece nu ajunge acolo decat din intamplare. Asa, de pilda, autorul poemului despre Magdalena si cel al poemului despre Sfantul Ludovic, doua minti foarte infierbantate, dar care n-au zugravit niciodata natura, deoarece au copiat-o dupa nalucile fara noima plasmuite de imaginatia lor nezagazuita: amandoi s-au indepartat de adevar, desi s-au indepartat pe cai deosebite. Pe de alta parte daca focul acesta ce porneste dintr-un sange infierbantat si plin de spirit nu exista intr-un creier bine alcatuit, productiile acestuia vor fi asa cum o cer regulile, dar vor fi reci. Este fara putere acea pasiune a poetilor care hraneste inimile? Chiar daca uneori e insufletit de focul poetic, acesta se stinge curand si nu raspandeste decat o lumina plapanda. Iata de ce se spune ca un om de spirit poate sa faca un cuplet, dar trebuie sa fii Poet ca sa poti face trei. Celor ce nu s-au nascut poeti le lipseste suflul de indata ce trebuie sa se inalte deasupra Parnasului. Intrevad ce ar trebui sa spuna personajele lor: dar nu pot gandi limpede acest lucru si inca si mai putin sa-l exprime.. Raman reci, desi cauta sa fie miscatori. Cand calitatea sangelui se alatura fericitei imbinari a organelor, acesta intamplare favorabila da nastere, imi inchipui eu, talentului poetic sau pictural; caci nu ma incred in explicatiile fizice, data fiind nedesavarsirea aceste stiinte in care mai intotdeauna mergi pe ghicite. Dar faptele pe care le explic eu sunt sigure; si desi nu le pricepem bine cauzele, faptele acestea sunt de ajuns ca sa-mi sprijin sistemul pe ele. Imi inchipui, asadar, ca imbinarea acesta fericita este, din punct de vedere fizic, acea divinitate despre care Poetii spun ca se afla in pieptul lor ca sa-i insufleteasca. Iata in ce consta acesata furie divina despre care anticii au vorbit atat de mult si despre care un modern a facut un tratat savant, acum cincizeci de ani. Acesta il face pe Montaigne sa spuna: Avantul poetic ce-l inalta pe cel ce-l are, punandu-l mai presus de sine, de ce nu l-am pune pe seama norocului, de vreme cel el insusi marturiseste ca-i intrece puterile, si intelege ca vine nu din sine insusi ci de altundeva, ca nu se afla nicidecum in puterile sale. Tot asa se intampla si in Pictura, unde, uneori, din mana pictorului ies niste lururi ce intrec si conceptia si stiinta lui, incat el insusi le admira si este uluit de ele. (Extras din Cugetari critice despre poezie si pictura de Jean Baptiste DuBos, Editura Meridiane, 1983, p.180-185.) |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy