Gândul mă poartă mereu și firesc,
Spre inima ta ce cu greu o-nțeleg,
Spre chipul tău veștnic hoinar și glumeț,
Cu-n zâmbet șăgalnic,nonșalant,dar isteț.

Spre tine-mi pornesc pașii mici,temători,
Știu sigur că azi n-ai să-mi vorbești,
Ești suflet stingher,dezinvolt,efemer,
Dar vreau taina lui să mi-o dăruiești!

M-ascund în durerea ce mi-o făurești,
Pe aripi de vânt, încă plutesc,
Dar ochii tăi mari și adânci ce-i privesc,
M-alungă pe țărmul pustiu!,...
Oare,
Regreți?...

Eu sper ca-ntr-o zi,tu,să revii,
Să-mi fii alinare,suspin nu mai vreau ca să-mi fii,
Să-mi dai o iubire cum nu s-a mai scris,
Iar eu să-ți fiu muza dorului tău veștnic aprins!