Frig. Întuneric. Singurătate.
Pe toate ieri le-am simțit,
Când pentru prima dată
Am vrut să plâng
Și nu am plâns;
Am vrut să râd
Și nu am râs.

Ochii larg i-am deschis
Privind în jur lumea.
Mulți au privit,
privesc în jurul lor,
fără să spună ce-și doresc cu adevărat..
Și mulți poartă măști ce le ascund adevărata-nfățișare.
Și te întrebi atunci de ce oare?
De ce sunt mulți ce (care) fac
Lucruri pe ce nu-și doresc cu adevărat?

Frig.
Frig pătrunzător, ucigător,
Ce îți cuprinde-ntreaga ființă,
Un frig ce-ngheață
Și ultima făclie de credință.
Ca o cupă de cristal
Cuprinde in ea
Un suflet zbuciumat.
Închide ochii
Și simți că totul s-a încheiat.
Frigul ce tinde-a te cuprinde
A triumfat asupra-ntregii tale ființe.

Cu ochii-nchiși simți tăcerea
din jurul tău?
Vezi întunericul din spatele luminii
Și ura din spatele cuvintelor?
Ce sentimente domină-ntreaga ta chemare?
Să fie ură? Necredință? Uitare?
Câți s-au trezit din întuneric
Și au pornit către lumină?
Deschide ochii.
Ființa ta adormită
Se zbate între două lumi.
Și întunericul ce îți cuprinde viața
Cum este? Cine este?
Mai poți spera către lumină?
Nu știi.
Închide încă o dată ochii tăi,
și cei umani cei ai sufletului
și lasă-te cuprins de întuneric.

Singurătatea.
O poți simți?
Chiar dacă este cineva lângă tine?
O poți deosebi?
Te poți abandona în ea?
O lași să cadă peste trupul înghețat
în întuneric
ca o cortină ce se lasă pe o scenă?
Coboară tot mai adânc, tot mai profund
În adâncul ființei tale moarte
Și simte-ți singurătatea.

Poți să te scoli, să te ridici,
Să reînvii la o chemare
Aproape surdă și din depărtare,
O poți auzi?

Deschide ochii și privește
La nimic. La nimeni.
Uită-te în oglindă și strigă: „Eu!”
Atinge-ți chipul palid,
Caută lumina din ochii rătăciți,
înghețați.
Învinge-ți singurătatea.
Spune, poți?

Frig. Întuneric. Singurătate.
Pe toate ieri le-am cunoscut,
Când am privit în jur
Si nimeni și nimic
Alături nu-mi era.

Frig. Întuneric. Singurătate.
Iei le-am simțit,
Când pentru prima dată
Am vrut să plâng,
Dar nu am plâns.