îmi lipsesc diminețile somnoroase
în care îmi despleteai șiraguri de perle din păr

miroseai a cafea
îmi numărai vertebrele
fiecare dintre ele era o tăcere mare
înghițită de alta

în burta unei camere
ascundeam secrete după varul pereților
ne oglindeam despachetând singurătăți
apoi râdeam

ne jucam cu degetele de la picioare
pe sub plapumă
soldații se aliniau
își uitau ordinea
noi uitam de noi

serile ploioase ne așezau la balcon
făceam cruci din ferestrele luminate
ale blocului
apoi le duceam pe toate

eram înalti
cocoașa noastră era un soare

iar noaptea nu se lăsa niciodată