mă gândeam la crăpături
la ciorapii rupți la gleznele pe care se sprijinea
scheletul meu avântat spre o dorință târzie
verbalizam o stare pe alee
pământul de sub asflat îmi asculta pașii
luna zimțată aștepta vești din cine știe ce purgatoriu
întunericul dospea sub copaci ca un aluat negru
în corpul meu fermentau niște voci răgușite
priveam trotuarul crăpat "voi lua ulei voi lua ulei
în seara asta nu voi arde cartofii"
treceam așadar pe lângă un magazin umflat de umezeală
mă gândeam la carnea buzelor mele
îmi hiperbolizam viitorul
când deodată de sus îmi căzu pe umăr
un găinaț de cioară înfrigurată
oh, e pentru prima oară când scriu
despre excremente