mi-am ascuns criminalul în poșetă, curcubeul se diluase într-un căscat dimineața când trezirea părea o simplă rutină,
nu reușesc să-mi evoc rugăciunea în care ceream picioare mai curate madonei,
(poate ne știm doar din vedere, și totuși)
hai, sărută-mă polizat pe menisc

clăbucii sulfurați ai norilor se detașează de cer ca o invazie de barbari nespălați peste imprimeurile spălăcit-triste ale ferestrei
flaușate rămân momentele în care tatonez umiditatea din piele
și totuși nu e o simpla rutină când picioarele mi le usuci tu
cu foehnul, ce voiai să mi le aspiri? Sau cum?
să nu-mi spui că te gândeai să-ți tai părul
să-mi îmbibi călcâiele în plete?!

micul meu criminal vibrant ca o harpă de buzunar
înecat în nevoile mele de non-cofeină,
și trepidațiile lui matutine
în uscătorul de păr confundat cu prăjitorul de pâine,
dușul cu centrifuga de o mie de rotații în care ne scurgem amândoi
rămășițele de somn
și toate celelalte reziduuri nocturne
inclusiv pișu și caca
santalul din deodorant
și năduful eliminat treptat

ne desprindem cu greu
pentru că eu sunt lipsit sau lipit cu prenadez de filmulețul alb-negru înainte de trezire
pentru că da, nu visez color ca ceilalți, nu am telecomandă și nici nu-mi doresc
una
oricum, cine rapsodia mea ne pune să ne trezim împreună ?
nu ai putea să te scurgi direct din somn în poșetă?
să-mi șoptești blajin (fără să-ți pierzi vigoarea aia de criminal împuțit) molitva
pentru iertarea picioarelor nespălate,
pudrate cu talc vanilat
împrăștiat cu precizie pe plapumă
ca un inutil bărbat forțat
la o lacuna cronică
de sentimente

defectul dimineților este că trebuie să mă trezesc lângă tine
și nu mai știu cum să scap