cu apusul pe umărul stâng
anotimpul urcă pe serpentine
saturat de culori
de la Bran la Moeciu drumul șerpuiește
făcându-și loc spre inima muntelui
toamna aleargă în libertate
căutându-și rostul înspre pădure
mă ajung din urmă amintirile cu tine
din sâmbăta trecută când îți spuneam
ai ochii văluriți inginere mustața ta
e ca un surâs pe care doar frunzele
îl mai poartă în mijlocul gravității ierburilor
și iată-mă în acest week-end
departe de București
și de toate termocentralele din lume
doar faptul că privim același cer
mă mai liniștește puțin
iubitul meu în devenire
tare m-aș fi cuibărit un pic în brațele tale
aici oamenii fac focul cu lemne
și miroase a brad și a fag
iar eu mănânc nuci jinduind după tine

Foto: xxalien