adieri de cătălina
îmi aduc din depărtare
șoșotiri de mângâieri
și îndemn la așteptare...

în cosițe- i joacă vântul
ochii- i sunt pierduți în zare
umbrele din înserare
luminița- n geam aprinde

din adâncuri înegrite
printre văile- n mișcare
i se pare că aude
a luceafăr- lui chemare

apele înșelătoare
răsucite- n mii de valuri
îi tot amăgeau speranța
risipită între maluri

luminița din fereastră
nu- și mai are strălucirea
tristă și- a curmat zvâcnirea
inimii ce i- a pus focul...