Palatul tău pe-o stâncă-i în pădure –
Ne tulbură-nălțimile-i semețe.
Oare-am să știu să mă strecor ușure,
Să-ți pot vedea întreaga frumusețe?
Nimic din cale-a mă opri nu poate –
Pe-aripi de șoim voi pune stăpânire,
Pe viclenii de pe la șerpi furate,
Și-am să dărâm semeața ta zidire.
A mea vei fi, pun inima-mi să jure.
De nu, de mine moartea să se-ndure!