nici nu venise timpul și el săpase o groapă
nu știa prea bine cât pământ intră
în suflete
sau la ce bun să întinzi larg palmele
când scrii cu pumnii încleștați
când ai ochii acoperiți de o crustă subțire
prin care vezi creaturi

nepăsător servești porția de trufie după fiecare om
e rândul tău
e rândul lui al oricui

nici nu mai contează când s-a spart mozaicul
când a țâșnit așa o apă murdară
care umple și umple minut de minut
gura zicătorului

aici sunt toți cei cu epiderma descompusă
de la tălpi până la frunte
neputincioși strâmbi

așa să îi ajute Dumnezeu

nu nu împart vina neîntâmplată
nici cu fiul
nici cu fiul fiului

când voi fi fiind vinovată
voi îngropa această buruiană acolo
acolo lângă creștetul mamei

să crească din ea lotuși