ÃŽngerii mint femeile

Un înger împletindu-și aripile strigă
Spre cerul ce-i parfumează penele
Ca și cum, și-ar revolta credința,
Ca și cum ar vrea să-și ceară
Iar, minunea de a mai minți femei,
Ca și cum singurul ar fi
Intre miile de ochi cu doar
Două sprâncene… ce nu cad.

Acolo, unde toate merg spre dragoste,
Unde corbul bea lapte de cuc,
Acolo, unde copiii cu sâni și cu barbă
Se joacă de-a îndrăgostiții,
Chibzuiește - aripatul alb - să treacă,
Ușor, ușor ca să nu cadă.

Dacă aș fi eu, Dumnezeu, nu aș face nimic
Să-i opresc pe copiii cu sâni și cu barbă
Din bucuria ce sărută pene,
Pentru că iubirea lor trece moartea.
Nu m-aș mira că îngerii mei
Își împletesc aripile strigând ca nebunii,
I-aș lăsa să mai mintă femei
Atâta timp cât sprâncenele nu cad.