Ploaia moare de-ntristare
A ei haină n-o-mbracă;
Vara cu a ei căldură
Cade-n fund, pe promoroacă.

Am găsit un bob de rouă
Colo-n suflet, se mai zbate,
Și-are forma, bună, nouă,
De tristețe. Mă abate

De la frumusețea dusă
În pustiul vieții dure
Acum văd și cum e pusă.
Stau să cadă... glasuri sure.