ah
mi-am înțepat degetul
iar sângele mi s-a prelins pe buzele tale
și l-ai sorbit până când și ochii
ți-au devenit sângerii
privindu-mă de parcă aș fi fost
frumoasa din pădurea adormită
minunea cea mai neînchipuită
îți amintești
cum ne priveam fără suflare
și fără cuvinte și fără clipire
până când toate exclamațiile se prăbușeau
peste noi și gâfâiam și ne strângeam pleoapele
într-o avalanșă de ambivalențe
dorințe spasmatice mii de culori
se sfâșia carnea pe coapse pe
glezne pe umerii goi
Iubire
sărută-mi
lobul urechii
doar ca să îmi șoptești
că pleci
cuprinde-mi
trupul poetic
ca să mi te desprinzi
pe veci
înțeapă-mă cu toate acele tale din care
ar țâșni convulsii de fraze doar
locuiam în toate cuvintele
pe care le-ncâlceam
și vibram în toate imaginile
pe care le rostogoleam
și-aș fi izbit de toți pereții
povestea asta de doi bani
eram frumoasa din pădurea adormită
dar nu mi-ai spus că trebuie
să aștept o sută de ani