îți amintești marfarele părăsite pe ultima șină?
mirosea a metal și elastic a iarbă și noi
făceam păsări și pești din spărturi de geam
devastam bănci văduvite de nume străine

era vară câteodată treceau trenuri albastre
scuturând cerul nou nouț de scamele norilor
ascunși de soare și de umbră printre traverse
reconstruiam din pietre drumuri romane
de la o ușă care atârna la alta închisă

tu purtai chipiu și eu șapcă roșie
pe creștetele ca mătasea de porumb evadată din lanuri
astfel deghizați salutam din batiste pasagerii vremelnici

când ne așchiam tălpile fugeam la mama să ne coase
pantalonii rupți în genunchi și cămășile plesnite în coate
- odată mi-au crescut aripi și-a trebuit să-mi repare
umerii sub jacheta tatei cu iz de tutun și spumă de ras

într-o zi am găsit o palmă își cerșea carnea pierdută
și nu am mai jucat decât arșice
cu oasele annei roase de șoareci de câmp
cu oasele tale fracturate la cules de cireșe
- oasele aripilor mele au fost mult prea curând retezate
cu briciul pămătuful și arsura dojenei

ce rușine! auzi, să se spună că avem îngeri adoptați în familie