încă
o casă în flăcări
ține
un perete din piatră

ușa
care era odată deschisă
e acum o față de mahon și nu o inimă
văd altfel clipind
rece pe dinăuntru
cum nu mai sunt hărți
nici o intrare în
guiding light
măcar e aproape ora de exit

mai degrabă personaje mai degrabă urme
strigăte
străbat
cenușa întâmplării
unei vieți
perfecte într-o lume perfectă

nu vindeci răni trăgând de o coajă
dacă m-aș gândi la tine
ca la un dușman
altfel vântul m-ar împinge
spre casă
vibrația asta
aș simți-o scormonind te-ai strânge
ghemuit în sânge
ca-ntr-o vitrină

știi? nu se moare atât de ușor
cu telecomanda
apeși
și scapi!