aș vrea puterea aceea de a îmbrățișa
pe străzi nebune
de ce nu
și țipete

anul ăsta a fost noiembrie
oarecum

la modă tot oamenii

în genunchii lor ochii lui dumnezeu
au clipit seară de seară
dar
mai este mult până ce gândurile
vor deveni îngeri

hai mamă mai fă o pâine
și încă una pentru mine
să fie destulă atâta se cere

chitara mea durează o secundă
de când m-am născut

și acum explic

ea
nu știa să zboare
nici să fie planor peste
toată agitația asta

și-a propus ca de la anul
să se ia de la capăt
am simțit
prin scrisorile pe care le citeam braille
(doar le scrisese cu eul meu chimic)
că mă înțeapă ceva în buricul degetelor
rău de tot

nu înțeleg
de ce se uită în oglindă
cum i se stoarce din gene
ceasul cu apă
sau cum se închid
toate ușile pe hol
de la curent