Versul alb al unui suflet


Simt… de fapt nu simt nimic,
De parca as fi mort
Si cineva arunca peste cosciugul din lemn greu
Pamant negru umed, nici el nu-mi poate ingropa durerea;
Nu stiu daca traiesc sau doar ma zbat intr-un cosmar fara sfarsit.
Daca sufletul imi este inchis intr-o cutie,
Sau zburda intr-un intr-un infinit inchis.
Nu stiu daca fericirea ce o simt e vrednica
Sa fie a mea … sau poate nici nu sunt fericita,
Sau poate sunt … sau poate nu exist,
Poate durerea m-a stins de mult si eu sunt un mit,
Un mit in inima cuiva care-mi traieste viata
Cineva care m-a cunoscut sau m-a iubit.
Dar nimeni nu stie … si oricum e tarziu …
Eu nu mai sunt eu … sau poate sunt …
Poate sunt o fiinta … sau o iluzie muta
Fara suflet real, ci cu unul imaginar,
Care simte ceva ce de fapt nu simte … sau simte in zadar.
Eu sunt de fapt un suflet … poate ca exist …
Un suflet ce poarta povara unui trup efemer …
Si odata omul care indura aceste doua fiinte atat de diferite
Se va stinge si nimeni nu va stii sigur daca dupa moarte un suflet simte
Sau iubeste altfel decat atunci cand era doar o iluzie in inima unui trup pustiu.