Sticlă

Un clopot de sticlă e lumea
Și clopotul sună a moarte
E plin iar pământul de șoapte
Și-un clopot de moarte e lumea.

Visez la copacii de sticlă
Și–i văd, tresărind speriată
Pierdută–s în lumea uitată
Plângând, sub copacii de sticlă.

Iar luna zâmbește-n oglindă,
Râzând, eu mă sting spulberată,
Și–n inima goală-nghețată
Lucește o lună-n oglindă

Un clopot de sticlă mi-e lumea
Mă-nchid în oglindă și-s luna
Adorm sub copacii nefirești
Sunt goală de vise-omenești.