dintr-o mângâiere

degetele au săpat brazde adânci
însămânțând lumina pe fruntea-ți înnorată
catedrale zvelte au săltat spre nori
înșirându-i pe turlele lor într-un șirag fluid

iar trupul ți s-a alungit spre stele
evadând prin fereastra vie
ce am/ai scobit-o în carnea-mi ce tremură
înfigând unghiile adânc, mușcând, cerșind libertate

...

acum ai devenit un melc
îți porți piciorul fraged și lumea ce-ți stă cochilie
pe sub streșini de comete
înaintând mereu, tăcut, discret, pe scara către paradis

your own stairway to heaven

to conquer