Îmi tremură gândul.
L-am zărit azi-noapte pe nevăzutul,
Neauzitul mi-a șoptit la ureche cântecul său.
Cel mai profund sentiment al meu e opac.
E ca un vitraliu:
Tandru și amețitor,
În care se joacă lumina pe culori de inimă,
Dar nu pătrunde: se oprește afară, să admire imaginea de sfânt.