săgeți de gheață crivățul doboară-n cântec urs polar
din cer atârnă de metal canini pătați cu auroră

- târziu!

târziu și-am vrea să-nchidem suntem aici din răsărit
bătut pe umăr m-am lovit de o voință cam piezișă

că aș fi beat nu țineți seamă păreți mai roșii în obraz
nu mă mai strângeți de grumaz de parc-ați trage sănii grele

bocancii mei lucioși de piele alunecă sunt două foci
și în banchiză mii de copci întredeschid iriși albaștri

mă ninge…

doamne! e-un văzduh de parcă mii de flori se-nchină
acestei pânze de lumină ce-i sunt eu ramă la muzeu

stârnesc uluci căței mă latră mă bat cu bulgări moi copii
cu nasuri cârne fesuri gri la fel ca lumea ce-i așteaptă

de ce-aș dori s-ajung din nou la mută masa mea de scris
pe-atâtea uși scrie: Deschis și n-am ieșit de ierni din casă

în lanț!

îmi strânge versul gâtu-n lanț să îmi trag hoitul pe la pol
trec printre oameni ca pe-un hol pe care kafka l-a visat