Aidoma picturilor puse în ramă
Asfixiate sub stratul gros de sticlă
Genunchii ascuțiți ai zilei apasă
Grumazul meu baricadat în frică...
Sună banal, sfâșiertor de banal, chiar!
În lumea asta mototolită în staniol și carnal.

Poate doar muzica mai alungă letargia
Ce ca un câine flămând stă de pază în suflet,
Actanți fără de prime, salariul vostru e via
Cu struguri necopți, cu mustul decăzut în cuget!
Beți și vă înmulțiți până la saturare!
Oricât ne-am mutila sămânța asta

Și fără de rod nu moare!

(10-iul-2002)