Versurile plangeau umbra noptii peste lume
la ciocnirea clipei cu tremurul inimii ,
cand tu , lasata-n stele
imi sopteai cristale reverii
curtand cu fericire din patimile mele ,
s-au micsorat sensurile-n geana serii ,
din colturi vechi mai rasareau lumini
si-mi era gandul dor pe drumul verii .
sa-ti simt din nou privirea leganata-n ochii mei
m-as ravasi izvor pe albele campii
pictate-n linistea din tine ,
as izbucni vulcan in gandurile-ti
destramand magia noptii reci
si inganat de flori in templul rugii noastre
m-as risipi fantasma-n umbra ta
strivindu-mi pasii !